Limba lui Hristos

Există un loc unde se vorbește limba lui Hirstos, nu departe de Drumul Damascului, la o abatere de câțiva kilometri, în munții Antiliban. Locul se numește Maaloula și înseamnă „poartă” în aramaica occidentală. Acolo s-a retras, urmărită de soldații romani, Sfânta Tecla, prima ucenică a Apostolului Pavel și prima muceniță a creștinătății.

Pe același drum urmează să pășească, aproape două mii de ani mai târziu și fără să cunoască povestea întemeierii locului, un arab creștin din nordul Libanului, izgonit din țara sa. Arabul ajunge pe Drumul Damascului în plin război civil sirian, după ce și-a risipit averea pentru a cumpăra demnități în țara de adopție. nRomanul Limba lui Hristos e povestea revelării întâmplătoare a faptelor din primul deceniu creștin, în contextul unor întâmplări petrecute între 1975 și 2013, dintr-un Orient la fel de incert ca acela din Antichitate și la fel de volatil ca parfumurile Arabiei.

O ultimă cruciadă interioară este dusă pe teritoriul fluid al Orientului. nExistă un loc unde încă se mai vorbește limba lui Hristos. Exista.

nn„Adrian Lesenciuc scrie versuri, romane, critică și istorie literară, eseuri, cu aceeași învățată dezinvoltură și pedantă aplecare asupra paginii, căci eleganța descinderilor sale în atâtea zone se sprijină pe o bibliotecă impresionantă. Știe ce înseamnă ordinea și disciplina, așa încât poate cocheta liber cu formele haosului și ale neorânduielii, dispus oricând să le împrumute rigori. Gândește viața cu exuberanța unui locuitor lucid și implicat al viului, dar cântărește sobru și manifestările muritudinii.

Toate astea, într-o elegantă limbă românească, atât de bine și bogat stăpânită, încât își poate îngădui și să se lase – cu încântare – în voia jocurilor ei de sonuri și cuvinte.” IRINA PETRAȘ n n„Pot bănui că [...] Adrian Lesenciuc a pus, mai presus de scriitură, întreaga sa forță de compoziție literară, că a mărunțit în gând fiece frază și fiece tablou izvodit din istoria unei alte Lumi.” Părintele CONSTANTIN NECULA n n„Nota distopică din romanele mele are legătură cu dorința de a avertiza asupra formelor de alunecare subtilă. Dacă istoria mare ar fi ascultat ficțiunea, ar fi fost mai atentă la personajele politice care aplică tehnica piciorului în prag. O lectură a romanului Noi al lui Evgheni Zamiatin, din 1920, ne-ar fi ținut departe de escaladarea hitleristă.

Ar fi existat vocile opoziției care să oprească mai devreme intenția de măcel sau chiar Holocaustul însuși.

• Asta face distopia: stopează alunecările societății în mâinile unor indivizi cu porniri dictatoriale, care sacrifică totul pentru propria putere și pentru propria statuie

Nu lumea este distopică, ci ficțiunea care avertizează, care își câștigă astfel rolul social.” ADRIAN LESENCIUC n